“Două aripi fermecate,
Răsucite ca-ntr-un joc,
Stau de guler aninate:
Albul pur şi roşul foc.
Le-a împletit cu drag aseară,
Pentr-un lujer scump de fată,
Stând pe prag de primăvară,
Mama ei cea minunată.
Şi-un bănuţ de-argint a prins –
Talisman ocrotitor,
Toată dragostea-a cuprins
Într-un gingaş mărţişor.”( Mărțișor, de Cristina Ungureanu)
Plecând de la aceste minunate versuri și știind că mărțișorul , simbolul speranței și al renașterii, dacă este purtat la începutul lui martie va aduce sănătate și ferirea de încercari, noi , albinuțele din clasa a IIa A împreună cu doamna învățătoare Vișoiu Florentina, am plecat în vizită la Centrul Județean de Cultura Prahova. Aici am fost întâmpinați de niște gazde primitoare care ne-au oferit mai multe informații despre mărțișor. Astfel, se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.
În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negrețele și dă-mi albețele”.
Leave a Reply