Seara de 30 martie 2019 a marcat trecerea la „ora de vară”, însă pentru Corul Duo Vox a însemnat o seară a muzicii, prieteniei, colaborării și respectului pentru Pământ. Am avut plăcerea de a sărbători acest eveniment prin cântec, alături de alte șase școli din Ploiești. Puține, am spune, dar glasurile cristaline ale membrilor coriști au atras auditoriul, care s-a alăturat bucuriei noastre și a cântat alături de noi. Mulțumim din suflet inițiatorilor, membrii Corului Național de Cameră „Madrigal — Marin Constantin”, care, prin Programul Național Cantus Mundi, s-a alăturat inițiativei World Wide Fund for Nature încă din anul 2016. Sub sloganul internațional „Dăruiește naturii din energia ta!”, echipa Cantus Mundi își propune să unească prin muzică și respect față de mediul înconjurător, cât mai mulți copii.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin, Directorul de Onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal — Marin Constantin” și derulat prin implicarea voluntară a membrilor acestui cor. Participând la această activitate, suntem mândri și onorați că putem face parte din marea familie „Cantus Mundi”.
Mulțumesc membrilor coriști pentru dăruirea lor, iar părinților, pentru implicare și susținere în toate activitățile corului.
Profesor de Ed. muzicală, Nicola Stanciu – Mazilu
Leave a Reply